Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria și Republica Slovacă

A A A

La Bratislava a fost marcată aniversarea stabilirii relaţiilor dilpomatice între Republica Moldova şi Republica Slovacă

Publicat:Tue, 12/02/2019 - 14:00

Bratislava – 11.02.2019. O recepţie diplomatică dedicată împlinirii a 26 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Slovacă a avut loc pe 11 februarie. Evenimentul a fost organizat de Consulatul Onorific al Republicii Moldova la Bratislava şi Ambasada Republicii Moldova în Republica Slovacă, amplasată la Viena. Au fost prezenţi membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai autorităţilor slovace, prieteni şi membri ai diasporei moldoveneşti.

Evenimentul a demarat cu intonarea imnurilor naţionale ale celor două state, urmând un discurs al Ambasadorului Republicii Moldova în Republica Slovacă, Victor Osipov, care a salutat relaţiile excelente între cele două state. Ambasadorul a mulţumit pentru buna cooperare pe filiera integrării europene, creşterea schimburilor economice dublate în ultimii ani, susţinerea de către Slovacia a intereselor de securitate ale Republicii Moldova în cadrul organzaţiilor internaţionale. Victor Osipov a apreciat coagularea la Bratislava a comunităţii moldoveneşti, precum şi activitatea Consulului Onorific al R.Moldova în capitala slovacă, Antonio Partiale.

Programul a continuat cu un recital la vioară al instrumentistei Marina Raneta, studentă originară din Republica Moldova, urmat de un bufet, pe parcursul căruia oaspeţii au savurat vinuri moldoveneşti şi au urmărit producţii video despre ţara noastră proiectate pe ecranele din sală. Ambasada apreciază, în acest context, suportul oferit de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi de revista FineWine de la Chişinău, inclusiv, pentru materialele informaţionale oferite.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Slovacă au fost stabilite la 16 februarie 1993.